Povestea lui Robică-Căpșunică, cel născut de două ori: „Noi chiar dacă vindeam apartamentul, nu reușeam să strângem banii pentru operație”

„Când eram însărcinată cu el am poftit la o caserolă de căpșuni mari, din supermarket. Soțul meu a glumit: măi, Robică, vrei o căpșunică? Și așa i-a rămas numele.”

Îl văd pe ecranul laptopului, strânge bine cu mânuțele o mătură cu mult mai mare decât el. Un omuleț cu ochi negri și veseli, pare foarte sigur pe ceea ce face: curăță temeinic bucătăria, care oricum sclipește. Are un an jumătate și, în urma lui, un calvar pe care majoritatea adulților nu îl pot imagina: operație pe cord deschis. El e Robică-Căpșunică, cel născut de două ori.

Citește și: Povestea lui Eric: băiețelul operat pe inimă la șase luni împlinește cinci ani. Părinții: „Nu există cuvinte când cineva îi salvează viața copilului tău”

Durerea și disperarea unei mame încap într-o propoziție: murea în trei săptămâni dacă nu îl operau, așa ne-au spus medicii

Robert a fost un copil dorit, care s-a lăsat așteptat 13 ani. Sarcina a decurs normal, la fel și nașterea, la Focșani, pe data de 7 decembrie 2022. Violeta a ajuns acasă fericită, cu Robert în brațe.

Tatăl lui Robert a fost primul care a văzut că ceva nu este în regulă. Bebelușul respira greu, sacadat, parcă se sufoca. Ziua următoare au mers cu el la urgențe, unde li s-a spus că nu are nimic. În ziua de Crăciun i s-a făcut rău, au mers din nou la urgențe la Focșani - e doar puțin răcit, au fost liniștiți.

Ar putea fi suflu sistolic, au întrebat părinții? Confirmarea a venit ziua următoare. Au stat internați 11 zile, apoi au fost trimiși la Iași, unde au primit diagnosticul DSV - defect septal ventricular, defect septal atrial, insuficiență aortică, insuficiență mitrală, hipertensiune arterială pulmonară.

Mult simplificat: inimioara este ca o pompa  care duce sângele  oxigenat la toate organele, prin artera aorta, apoi preia sângele neoxigenat prin artera pulmonară. Aceasta îl transportă  la plămâni unde se reoxigeneaza. Aceasta pompa avea defecte: despărțiturile dintre cămăruțele inimii nu erau compacte, aveau orificii. De aceea sângele oxigenat se amesteca cu cel neoxigenat și organele nu mai primeau suficient oxigen. Secundar acestui fapt, arterele din inimioară aveau de suferit.

Apoi a început calvarul

Robert nu mânca, nu lua în greutate, nu putea dormi, respira greu, iar în aceste condiții, tratamentul nu dădea rezultate. Vocea Violetei se rupe de plâns reținut.

„Stăteam cu el doar în brațe, toată noaptea. Încercam să îi dau câte o linguriță de lapte. A fost cea mai grea perioadă a vieții noastre. Nici noi nu mai mâncam, nu mai dormeam, nu mai aveam viață de familie, văzându-l pe el cum se chinuie, ne chinuiam și noi. Îi slăbea inimioara, plămânii se umpleau de sânge, ușor-ușor se stingea sub ochii noștri.”

La controlul de trei luni au aflat că Robert trebuie operat. Repede. Foarte repede. Fiind complicată și cu riscuri mari, intervenția nu se putea face nici la Iași, nici la Târgu Mureș. Părinții lui Robert au fost îndrumați de medici spre Fundația Polisano, ca singura speranță din țară pentru intervenția chirurgicală de urgență. Robert este un băiețel incredibil de norocos. Fundația Polisano pregătea o misiune operatorie umanitară în acea perioadă și l-au putut include pe lista copiilor ce urmau să fie operați. 

9 mai 2023 - ziua în care Robert s-a născut a doua oară

O mână de om, care abia respira. Oricât s-au zbătut părinții, băiețelul nu a reușit să ia în greutate, astfel încât echipa medicală din Germania, a hotărât, în urma unei evaluări, să se încumete să îl opereze pe cord deschis, alături de specialiști din București. Robică avea 5 luni și 3 kilograme, plus 2 de lichid reținut în țesuturi.

Știi acel moment în care îți ia copilul din brațe, să îl ducă în sala de operații? Nu? Foarte bine! Violeta, ca orice părinte care a trecut prin asta, poate spune cum e: ca și cum cineva îți smulge pielea de pe tine. În acele momente ți-ai vinde sufletul, doar să nu fie nevoit copilul tău să treacă prin calvarul anesteziei, al operației, al convalescenței.

Citește și: Ema cea cu vino-ncoa'. Operată la 11 luni cu ajutorul baschetbalistului Chris Cooper

Violeta retrăiește cu durere acele momente. „Știi că pleacă și nu ai siguranța că se întoarce bine. Nu știi dacă îl mai vezi viu. Am mers pe coridor și am stat la ușa pe unde știam că va ieși din operație, m-am pus în fund pe jos, și am stat acolo până a ieșit. Greu, foarte greu. A venit doamna Cătălina să vorbească cu mine. Eu nu puteam să vorbesc din cauza emoțiilor. E un om foarte bun, foarte cald, a încercat să mă liniștească sufletește.”

Glonțul a trecut pe lângă capul lui, au spus medicii

Medicii i-au spus Violetei că Robert este un luptător. La câteva ore după operație, a dat semne că îi este foame. Personalul de la terapie intensivă, parte a misiunii umanitare, i-a dat de mâncare. „A mâncat 120 ml de lapte cu asistentele din Germania. Mi-am făcut cruce. Niciodată nu mâncase mai mult de 20 ml, și chiar și atunci atunci îl sunam pe soțul meu, la muncă, să îi spun cât a mâncat copilul. Printre lacrimi tatăl lui Robică a spus: să știi că băiatul este salvat.

Robert alături de familie (părinții și sora lui)

Atunci când soțul meu a avut voie să îl vadă pe Robert, după operație, doamna Cătălina ne-a zis: vorbiți cu el, că vă aude, și soțul meu l-a alintat: Robică Căpșunică, băiatul lui tata. El gemea și, când i-a auzit vocea, a început să gângurească tot mai tare. Așa i-a rămas numele la terapie intensivă. Și acum mai plângem acasă, când ne aducem aminte de momentele alea. Dar, văzându-l pe Robică cum înflorește sub ochii noștri, ne crește inima.”

După operație au mai rămas internați 13 zile, Robert a fost ultimul copil care a putut pleca acasă din spital. Violeta își amintește cu emoție cât de bine a fost îngrijit Robert și post-operator. „Pe secție erau niște oameni minunați, e greu de descris cu câtă dragoste se ocupau de copii. I-au îngrijit pe toți copiii la fel, ca pe copiii lor. La început ne era teamă să îi facem baie, cu tăietura aceea mare, ne-au ajutat mereu.”

Azi Robică e mare amator de copănele și întoarce casa cu fundul în sus. Ce își poate dori o mamă mai mult?

După greutățile prin care au trecut, pentru părinții lui Robert, recuperarea a părut ușoară: bebelușul mânca și lua în greutate, mană cerească. Nu provoca o mamă să povestească achizițiile copilului ei, căci vei regreta. Violeta nu este o excepție. Ar putea lumina o încăpere aflată în beznă totală, atât strălucește când povestește. Doar că la ea fericirea se îmbină cu o recunoștință profundă, pentru faptul că Fundația Polisano a dat o șansă la viață bebelușului ei.

„La 8 luni s-a ridicat pe lângă pat, la 10 luni a mers singur. Patul e la perete, se cațără pe geam. Are atâta energie și putere! Se uită la vecin și îl strigă: Gigi. A început să vorbească: mama, tata, papa. E un luptător, luptă cu viața. Se joacă tot timpul, e foarte curios. Mănâncă bine, îi plac supele și ciorbele. Îl chem: hai Robică, să mănânci copănel. Mmmmh, face el.”

În timp ce Violeta lăcrimează fericită, Robică mătură impasibil în spatele ei și o dă la o parte atunci când nu are loc de ea. Fericirea ei trece dincolo de mândria de mamă, este legată de certitudinea: copilul meu trăiește, e sănătos, toate progresele lui vorbesc de la sine. 

Medicii i-au recomandat Violetei să îl trateze pe Robert ca pe un copil sănătos. Are voie să facă efort, va putea practica sport. Operația a fost făcută cu atâta grijă și pricepere, încât aproape nici nu se mai vede. Robert are 12 kilograme la nici un an și jumătate, mănâncă, crește, se joacă. 

Doamnă, de unde aveți atâta putere? Asta aș vrea să o întreb pe doamna Cătălina

„Robică s-a născut pe data de 9 mai a doua oară. Atunci a primit o inimă nouă, sănătoasă. Îl vom serba pe 9 mai în fiecare an, rămâne o dată specială în familia noastră. Suntem o familie decentă, de oameni modești, nu suntem bogați, dar ne-am dori să o primim la noi, la Vrancea, pe doamna Cătălina. Ne rugăm pentru dânsa. Dacă nu era dânsa, nu reușeam. Cât o să trăiesc, tot timpul o să îi trimit doamnei Cătălina vești despre Robică. 

Robert alături de nașii lui de botez

E un om cu suflet bun și am văzut cât s-a luptat acum pentru acea fetiță, Karina. Mulți i-au spus să renunțe la acel caz. Dar ea s-a luptat și Karina trăiește.”

Articol scris de Anca Popa pentru Fundația Polisano.

Robert alături de surioara lui

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).